Questo articolo è disponibile anche in: Italiană Română

SCRISĂ DE FERICITUL PIUS ALBERT DEL CORONA

ZIUA I  (30 IULIE)

DISPREȚUIREA DEȘERTĂCIUNILOR

Din viața Sf. Dominic

  1. Să medităm asupra personalității și vieții Sf. Dominic. Sf. Ioan Gură de Aur spune: „Să înceteze să-i laude pe sfinți cel care disprețuiește imitarea lor: cea mai mare cinste este să-i imităm pe cei pe care îi venerăm.” Sf. Dominic este un maestru și întrupează în comportamentul său perfecțiunea evanghelică. De fapt, conținutul Evangheliei se poate concretiza în trei aspecte: disprețuirea deșertăciunilor, dragostea de adevăr, dorința de veșnicie.

În Sf. Dominic întâlnim un puternic dispreț al deșertăciunilor. La fel cum în ziua renașterii baptismale pe fruntea sa a strălucit o lumină care nu s-a mai stins, la fel și sufletul său a fost stăpânit de har, care l-a înfrumusețat cu claritatea sa divină și a subjugat înclinațiile naturii umane. A fost găsit în afara leagănului său, dormind pe podeaua rece, parcă disprețuind deja de la începutul existenței lui trândăvia și odihna, prefigurând asprimea penitenței. Abia ajuns la vârsta rațiunii, a început să lupte și, stăpânind înclinațiile firii omenești, părea din altă lume. La Caleruega, fericita sa mamă i-a picurat în suflet balsamul unei adevărate evlavii plină de respect. La picioarele Dumnezeului nevăzut nutrea crinul castității și își prezenta dorințele sufletului său curat. Ca micul Samuel, s-a obișnuit să asculte glasul lui Dumnezeu care i-a indicat calea largă spre eroismul virtuților. A plâns văzând suferințele altora, suferințe care îl torturau și pe el; ca un înger, a disprețuit cele lumești; prin penitențe tot mai severe a îngrădit floarea sufletului său, dând impuls spiritului său. 

  • Cunoscând comoara înțelepciunii divine, și-a dat seama de deșertăciunea lumii; ridicându-se deasupra creaturilor, și-a fixat dorința în Dumnezeu; și în Ființa Lui imutabilă se adăpostea mereu. Nu l-a sedus strălucirea măreției umane, ale cărei rădăcini le-a extirpat din adâncul sufletului său; i-au fost foarte dragi sărăcia cu inconveniențele ei, disprețul cu amărăciunea lui. Învățătura Evangheliei: „fericiți cei săraci, fericiți cei blânzi, fericiți cei care plâng, fericiți cei cărora le este foame și sete de dreptate”, s-a exprimat în mod concret în viața sa. Nimic firii omenești, totul harului. Dumnezeu, virtutea, sufletele au fost ambiția sa, cucerirea sa. Tot ceea ce e trecător aici, pe pământ: onoruri, plăceri, bogății – care exprimă victoria deșertăciunii – au fost obiectul luptei sale eroice. Gustul său a fost schimbat: și noi îl vedem iubind, dorind, savurând disprețul. A preferat Carcassonne în locul orașului Toulouse, deoarece la Carcassonne e disprețuit și la Toulouse e respectat. Îi plac paiele și noroiul care  îi murdăresc hainele, pe care i le aruncă în batjocură pentru a-l insulta, semn că o schimbare s-a săvârșit în sufletul lui și harul a creat în el o inimă nouă și noi instincte, care îl fac să iubească ceea ce lumea urăște și să urască ceea ce lumea iubește.
  • Sufletul Sf. Dominic nu s-a afecționat de niciun lucru care se numește deșertăciune, deoarece lucrurile sunt goale și cu timpul trec. Vedem în el un dispreț profund al deșertăciunii examinată sub toate aspectele sale. A considerat ca deșertăciune ființa lui muritoare; a spus unui eretic că, în cazul unui asalt și al unei crime, îl va ruga să îl taie încet în bucăți pentru a-l face să savureze moartea cu înghițituri lente. Nevinovat, se simțea vinovat și ticălos; la intrarea într-un oraș se arunca la pământ plângând pentru ca Dumnezeu să nu trăsnească orașul din cauza intrării unui așa de mare păcătos. Astfel, virtutea sa, de admirat de către îngerii cerului, el nu doar o considera deșartă și neprețioasă, dar i se părea un defect, în timp ce defectele proprii le vedea foarte mari și îl făceau să plângă.

O, Sf. Dominic, revarsă și în noi un dispreț sincer față de deșertăciunile lumii astfel încât să recunoaștem nimicnicia noastră și nulitatea a ceea ce în lume este considerat de mare preț. După exemplul tău, ajută-ne să învățăm să ne dezlipim de noi înșine și de orice lucru lumesc, pentru a năzui doar la bunurile cerești. Amin.

Ziua a II-a  (31 iulie)

Dragostea de adevăr

  1. Sf. Dominic a fost un pasionat iubitor de adevăr. A iubit adevărul în izvoarele sale, adică în Sfintele Scripturi; din acestea a sorbit ca un însetat. I-au fost dragi mai ales trei cărți: Evanghelia după Sf. Matei, Scrisorile Sf. Paul și Dialogurile lui Casian. Aceste cărți au educat și au plăsmuit mintea și inima lui. Din Evanghelia după Sf. Matei a învățat despre viața lui Isus cu misterele și profețiile sale. Sf. Paul i-a prezentat imensul conținut al doctrinei și măreției lui Isus Cristos, viața și filosofia divină a Cuvântului Întrupat. Dialogurile lui Casian i-au trasat calea spre virtuțile creștine, iar el se lăsa modelat de aceste norme pentru a întrupa Adevărul în viața lui. Toate gândurile, faptele, atitudinile îi erau guvernate de virtute. Era întruparea legii și cele mai dulci și admirabile virtuți străluceau în el. Astfel, Scripturile și cărțile sfinților erau hrana sa vitală și impulsionau mintea lui heruvimică să zboare către adevăr – care își are izvorul în Dumnezeu.
  • Sf. Dominic i-a combătut pe dușmanii adevărului. Timp de șapte ani a luptat împotriva albigenzilor, apărând adevărul transmis de Biserică, pe care doreau să-l încețoșeze inteligențele răzvrătite împotriva Cuvântului. Pentru aceasta a postit, a plâns cu lacrimi de sânge și a reușit să-i readucă pe calea adevăratei credințe pe o sută de mii de eretici, care s-au întors căiți în sânul Bisericii. Arhanghel înarmat, a luptat în Franța, a predicat în Palatele Apostolice, a strălucit în Concilii. adevărul era în el lumină și flacără, izvora de pe buzele sale ca un torent și iriga Biserica; datorită lui sufletele se întorceau la credință, învingând orice eroare. I-a înarmat pe fiii săi împotriva dușmanilor credinței, făcându-i campioni ai Evangheliei, Frați Predicatori, călugări și în același timp miniștri ai Cuvântului, în timp ce pe fiicele sale le-a pus să le protejeze pe tinerele aflate în pericol să fie atrase de erezie.
  • Sf. Dominic a manifestat în viața sa toată claritatea și frumusețea adevărului. El a făcut propriu Adevărul Etern, păstrând în sine tot ceea ce citea sau auzea, savurând dulceața profundă a adevărurilor citite și meditate. Închidea cărțile sărutându-le și zicând cu o candoare copilărească: „Mă alăptează”. Adevărul îl hrănea și îl făcea să crească și să trăiască din Dumnezeu și în Dumnezeu; adevărul nu îl făcea să vorbească decât despre Dumnezeu sau cu Dumnezeu. Dacă citea în Sf. Paul că Isus „va schimba trupul umilinței noastre, făcându-l asemănător cu trupul gloriei sale”, el simțea în sine această transformare. Se consuma cu posturi și cu discipline, scoțând sângele din vene și radiind de strălucirea vieții noi. Dacă citea: „patria noastră este în ceruri”, își înălța spiritul și locuia în ceruri. Dacă citea: „Cine se îmbolnăvește și eu să nu mă simt bolnav? Cine se scandalizează și eu să nu sufăr?” el se îmbolnăvea și suferea torturi nespuse. Adevărul prezent în minte și în inimă se recunoștea și se manifesta în comportamentul său și cu claritatea și frumusețea lui îi atrăgea pe alții și îl făceau vrednic de a fi iubit. O strălucire senină, un farmec cuceritor vorbeau în el și atrăgeau sufletele la Dumnezeu.

O, Sf. Dominic, care ai iubit adevărul cu inimă înflăcărată și l-ai făcut să triumfe, determinându-i pe dușmanii săi să îl mărturisească și să îl iubească, tu, care ai manifestat toată claritatea și strălucirea adevărului, dăruiește-ne și nouă o rază a înțelepciunii tale și o scânteie a focului tău; iar adevărul cunoscut și iubit să fie și pentru noi izvor de viață veșnică. Amin. 

Ziua a III-a (1 august)

Dorința de veșnicie

  1. În Sf. Dominic întâlnim o deosebită dorință de veșnicie. În contemplație, care era obișnuită pentru dânsul, el devenea cetățean al Paradisului, pătrundea lucrurile cerești și eterne, disprețuind deșertăciunile lumești și iubind cu dragoste curată adevărul. Realitățile mărețe ale împărăției veșnice coborau în sufletul său contemplativ; acestea locuiau și trăiau în el. În sufletul Sf. Dominic, ancorat în Dumnezeu, se oglindea veșnicia, care este, să spunem așa, o posesie completă și perfectă a vieții nesfârșite. Mintea sa heruvimică, despuiată de închipuirile pământești, se desfăta, se contopea în Dumnezeul invizibil și participa la viața divină.
  • Putem spune că veșnicia la care aspira Sf. Dominic, o respira în Euharistie. Toată veșnicia este ascunsă acolo sub un văl, acolo este izvorul ei, este esența lui Dumnezeu exprimată și conținută în Cuvânt. Euharistia este veșnicia care intră în contact cu timpul, iar Dominic simțea aceasta, pătrundea misterul și trăia scufundat în el. Felul său de a privi Ostia divină, cu inima înflăcărată de iubire, gestul de a îmbrățișa altarele ca pe niște persoane, deschiderea sufletului său în fața acestora, plânsul său, sângele său, erau manifestări care depășeau limitele simțurilor, barierele timpului, sărăcia materiei și îl făceau să se unească cu Dumnezeu într-un mod inefabil. Sclipirile, flăcările și puterile divine, desfătările de nedescris ale vieții veșnice, se revărsau în el datorită dumnezeiescului trup al Cuvântului Veșnic, îl făceau să depășească limitele umane și să trăiască o viață suprafirească.
  • Dumnezeul Veșnic intervine în viața sf. Dominic în mod sublim. Dacă se încurcă în vreun fragment mai dificil al cărților sfinte sau trebuie să se angajeze în apostolat, Petru și Paul, deja cetățeni ai împărăției veșnice, i se manifestă în mod vizibil, îi vorbesc, conversează cu el. Dacă frații săi au nevoie de hrana lumească, iată-i pe îngeri că le dăruiesc pâine. Îi apare însăși Regina veșniciei și i-i arată pe fiii lui sub mantia sa care acoperă toată patria cerească, îi revelează faptul că Ea se prosternă în fața lui Isus când frații cântă „Bucură-te, Regină” și o numesc Mijlocitoare. Din veșnicie vine tânărul frumos și cu chip senin care îl invită la odihna veșnică. Alți drepți au fost cuprinși de tulburare în fața morții; Dominic se bucură de certitudinea absolută că va primi sărutul lui Dumnezeu. Veșnicia l-a hrănit, veșnicia la primit și i-a dăruit un loc în împărăția sa. Viață frumoasă și sfântă, suflet curat și sublim, crin și totodată trandafir datorită fecioriei nepătate și iubirii serafice, înflorește acum pentru veșnicie în casa lui Dumnezeu.

Să-l iubim, să-l iubim, să ne încredem în el și să ne străduim să dezrădăcinăm deșertăciunea din inimile noastre, să ne îndrăgostim de adevăr, să dorim veșnicia. Dacă ne simțim nevrednici de viața lui sfântă, să ne întărim în minunata speranță și plângând să-i amintim ceea ce a promis murind: „Îndeplinește, Părinte, ceea ce ai promis, mijlocind pentru noi cu rugăciunile tale”.

Ziua a IV-a (2 august)

Asemănarea cu Dumnezeu

  1. Dumnezeu, prin har, îi plăsmuiește pe sfinți după chipul Său. Pe Sf. Dominic l-a umplut de har. Dumnezeu e inteligență pură, veșnică, imutabilă. Imutabil, face să se miște totul: cerurile, îngerii, aștrii; adorabilă liniște a iubirii care ne posedă: acesta este conceptul de Dumnezeu. Din această perfecțiune a Sa, Dumnezeu a revărsat și în Sf. Dominic. Biograful ne spune: „era în el o constantă și senină unitate și uniformitate în duh, deoarece schimbările se produceau în jurul lui, nu în el. Sf. Dominic vede totul mișcându-se, schimbându-se, dar nu se tulbură. Sufletul său este un cer de o seninătate splendidă; îl privește pe Cel Imutabil, vorbește cu El și absoarbe din strălucirea Lui. Această imutabilitate este desăvârșită și rodnică, se găsește în Tatăl, în Fiul și în Duhul Sfânt care, în adorabila armonie a Ființei lor, proiectează, iubesc, contemplă frumuseți infinite.” Aceasta este descrierea Sf. Dominic. Dulce și senină ființă,  care ai primit o rază din imutabilitatea lui Dumnezeu, sufletul nostru îți cântă un imn de laudă!

O, Sf. Dominic,  care ai făcut să strălucească în fața ochilor noștri perfecțiunea divină și ai fost pe pământ icoana vie a lui Isus suferind pentru noi, fă-ne să ne înălțăm mintea la cele cerești și să iubim suferința care purifică sufletul și ne mântuiește. Amin.

Ziua a V-a (3 august)

Asemănarea cu Sf. Maria

  1. Să considerăm acum asemănarea Sf. Dominic cu sfințenia Sf. Fecioare Maria. Din acest punct de vedere, admirabila sa viață radiază de o amabilitate cuceritoare. Despre Sf. Fecioară se spune că avea o inteligență sclipitoare, o voință arzătoare, o feciorie înmiresmată, o voce melodioasă plină de iubire; și se adaugă că mâna sa a fost mâna virtuții și pasul său a fost pasul victoriei. Și în Sf. Dominic identificăm trăsături asemănătoare. Inteligența lui a fost aceea a unui temperament puternic moderat de o lumină supranaturală a cărei rază străluci pe fruntea lui, în ziua regenerării în har. A sorbit înțelepciunea lui Dumnezeu în dialogul intim cu adevărul imutabil. S-a instruit la altarul dumnezeirii veșnice, iar lucrurile trecătoare ale universului vizibil nu au umbrit niciodată gândul său curat. Călătorind pe pământ era cetățean al cerului, radiind de o lumină heruvimică. Era o făclie strălucitoare și mereu aprinsă, deoarece, asemenea luminii inteligenței era și flacăra iubirii. În sufletul său mare Duhul Sfânt a revărsat un foc care creștea mereu, fără întrerupere, iar lumina lui nu s-a eclipsat niciodată.

Sufletul său era ca tămâia aprinsă în zilele de vară, iar din străfundul său se ridicau miresmele unei smerenii neprihănite. Trăia în îmbrățișarea lui Dumnezeu și orice înclinație a firii omenești fusese înăbușită și stinsă. Din sclipirile pe care i le dăruia Frumusețea veșnică și din întețirea focului ceresc care-i ardea în suflet izvorau șiroaie de lacrimi pe care le vărsa mai ales când celebra Sf. Liturghie și când se gândea la păcatele și suferințele oamenilor. Dacă Sf. Maria este Maica milostivirii, Sf. Dominic, i-a înduioșat inima cu râuri de lacrimi și a invocat milostivirea ei pentru toți păcătoșii.

2. Sf. Dominic, asemenea Sf. Fecioare, era de o feciorie înmiresmată și cuvântul său era un cântec de iubire. Nobil crin plantat de-a lungul izvorului apelor, în fiecare zi găsea în Euharistie roua dătătoare de viață. Atunci când atingea și săruta carnea Cuvântului, trupul său nu mai părea o greutate pentru suflet, dar o haină strălucitoare care îl împodobea și îl acoperea. Iradia de o aureolă suavă și de o puritate inefabilă cu care înmiresma inimile. Sfâșiat de bice și de lanțurile de fier, frânt de penitențele care sperie lașitatea noastră, acel trup cast devenea din ce în ce mai frumos; chipul surâdea și o dulce fericire înfrumuseța atâtea suferințe. Vioiciunea și rodnicia trupului Sf. Dominic au fost un miracol al harului și Dumnezeu a dorit ca sfântul să ne dezvăluie secretul de pe patul morții, ca un testament pentru fiii săi. Fratele îngerilor, ucenicul Maicii cerești, glasul său a răsunat de melodii divine. A vorbit popoarelor despre iubirea dumnezeiască, despre misterele lui Cristos și ale Mamei sale, i-a scos pe oameni din capcanele vieții, a încurajat inimile frânte, a aprins în ele dorința de cer. Obișnuit să vorbească cu Dumnezeu, ziua și noaptea psalmodia cu fervoare,  înflăcărându-i pe toți și îndemnându-i să-L laude pe Dumnezeu și să nutrească dorințe și speranțe cerești.

3. Mâna Sf. Dominic, la fel ca cea a Sf. Maria, a fost mâna virtuții. Sf. Dominic avea toate virtuțile legate cu nodul de aur al prudenței și nutrite de focul iubirii, protejate de modestie, care era ca o hlamidă, alcătuind în sufletul său o maiestoasă și frumoasă armonie. Dintre toate aceste virtuți exala balsamul umilinței profunde, care îi era atât de naturală încât, contrar instinctelor umane, iubea să fie disprețuit. Astfel, Sf. Dominic părea că, datorită harului, a recucerit nevinovăția Edenului, iar Dumnezeu i-a dăruit o putere specială și regească asupra lucrurilor. Pasul său, asemănător celui al Sf. Fecioare, a fost pasul victoriei. Cu atingerea mâinii sale sau numai cu vocea alungă bolile, cu semnul crucii împrăștie ceața, le dă pâine fiilor săi în mod miraculos, recompune trupul mort al tânărului Napoleon și îi poruncește să se ridice, alungă spiritele necurate din cei posedați și îi constrânge, în mod ironic, să îl slujească. Poruncește inimii lui Dumnezeu și nu i se refuză niciun har pe care îl cere. În sfârșit, a stăpânit spaima care îl tulbură și pe cel drept în ceasul morții și, la apropierea ei, a tresăltat de bucurie. Sf. Fecioară a revărsat asupra lui raze de iubire și Paradisul i s-a deschis.

O, Sf. Dominic, Sf. Fecioară a dorit să fii modelat după asemănarea ei; tu care ai fost ca și ea, lumină și flacără, balsam și melodie, bogat în virtuți și victorios, condu-ne cu parfumul miresmei tale la splendoarea exemplului tău; fă să fim iertați de mândrie și ajută-ne ca prin umilință să găsim calea spre victorie. Amin.     

Ziua a VI-a (4 august)

Asemănarea cu îngerii și sfinții

  1. Sf. Dominic se asemăna cu martirii prin setea de sânge, dorința de a suferi, de a fi disprețuit. A trăit un martiriu voluntar, suferind în trup, preocupându-se de suferințele altora, îndurerându-se din cauza păcatelor celorlalți. Avea o predilecție pentru durerea sufletească și trupească, era pentru sânge, a cui vărsare o râvnea cu ardoare pentru mântuirea sufletelor.
  • Dragostea și geamătul lui în nopțile de priveghere, plânsul și sângerarea sa în timp ce își aplica disciplina, dorința profundă de infinit care strălucea înaintea lui, îl atrăgea, îl chinuia, era o moarte continuă. S-a consumat iubind, iar în ultimele zile, în timp ce ardea de febră, conversa bucuros cu Domnul, de a cui frumusețe se simțea foarte aproape. După ce i-a asigurat pe ai săi că le va fi de mai mult folos după moarte decât dacă rămânea în viață, s-a stins ca o flacără și a mers să primească sărutul lui Dumnezeu.

O, Sf. Dominic, care ai fost un înger întrupat, care ai fost totodată apostol și martir, mărturisitor al credinței și neprihănit, îmbogățit de Dumnezeu cu daruri naturale și cu har, fă ca fiecare dintre noi să imite măcar una dintre virtuțile tale. Noi strigăm către tine și te invocăm cu toată dragostea; mijlocește din cer cu rugăciunile tale, pentru ca, fiind feriți de păcatele simțurilor în exilul pământesc, să trăim viața harului, ca mai apoi să ne bucurăm de viața desăvârșită în patria cerească. Amin.

Ziua a VII-a (5 august)

Asemănarea cu steaua dimineții

  1. Biserica știe să extragă din bogățiile Sf. Scripturi simboluri și imagini foarte potrivite pentru a-i glorifica pe sfinții săi.Sf. Dominic îi atribuie cuvintele Eclesiasticului: „aproape ca steaua dimineții în mijlocul ceții, aproape ca luna în zilele când e plină și aproape ca soarele strălucitor, așa a strălucit și el în templul lui Dumnezeu” (cf. Sir 50, 6-7). Aceste asemănări descriu întreaga viață a Sf. Dominic.

Viziunea avută de mama sa, înainte de a-l naște, când a visat un câine cu o torță strălucitoare în gură, prevestea deja misiunea lui de a răspândi lumina în lume; misterioasă profeție, care vestea vigilența și ardoarea lui. Dar și mai uimitoare a fost steaua care a strălucit pe fruntea copilului abia născut, în momentul în care a fost dus spre a fi botezat, stea care nu s-a stins niciodată în viața lui. El a fost steaua care strălucește dimineața anunțând răsăritul soarelui. Chiar dacă uneori ceața înăbușă cerul, puțin câte puțin aceasta se risipește și steaua strălucește răspândind o dulce lumină. În zilele Sf. Dominic, ceața ereziilor înăbușea Biserica și întuneca cerul. În mijlocul acestei ceți răsare sfântul din Caleruega și strălucește plin de putere răspândind lumina adevărului. Suflet nobil însetat de infinit, plin de har și de adevăr, asemenea Cuvântului Întrupat.

  • Un spectacol magnific este dimineața, deoarece întreaga creație pare că se trezește! Dimineața este splendoare și prospețime. Sf. Dominic poate fi definit cu acești doi termeni.  Nimic mai proaspăt, nimic mai splendid decât viața sa, considerată chiar din primele clipe. Încă de la vârsta cea mai fragedă el trăiește cu Cristos și în Cristos. Se contopesc în el strălucirea înțelepciunii divine și umane; el devenea din ce în ce mai desăvârșit, inteligența lui se înălța la ceruri, iar din flacăra iubirii sale serafice scânteia lumină. Pe când era încă tânăr, intenția lui sfântă de a se oferi ca răscumpărare în locul fiului unei văduve luat ca sclav, vânzarea cărților pe care le numește „piei moarte” pentru a cumpără pâine pentru cei săraci, ne dezvăluie o prospețime de iubire care prevestea fapte eroice. 
  • Să analizăm caracteristicile stelei. În ea se află măreție, splendoare, micime aparentă. Dacă o privești, vezi un punct luminos care strălucește acolo sus dar ea este de fapt o realitate nemăsurată, o lume care, rătăcind în imensitatea cosmosului, povestește despre gloria lui Dumnezeu. La fel este și Sf. Dominic. Nimic nu este mai departe de pământ decât viața lui. Postul său este sever și continuu, aproape că nu doarme niciodată și pavimentul bisericii îi servește drept pernă pentru o odihnă scurtă. Un nou Iacob care, pe piatra unsă cu untdelemn sfânt, se odihnește și vede Paradisul. În timp ce umilința îl face să se simtă neînsemnat și îl determină să se înjosească și să se disprețuiască pe sine însuși, el vrea să apară mic în ochii tuturor, se aruncă la pământ și se smerește în praf dintr-un simțământ viu al mizeriei sale.  Se îmbracă sărăcăcios, nu este alipit de niciun lucru, are un suflet sublim și puternic care se extinde peste toată creația și care, prin nevinovăție, se apropie de Dumnezeu. Un punct mic în sine, dar fără limite în dragoste și aspirații, cu totul luminos, ca steaua dimineții.

O, Sfinte Dominic, fă să ne pătrundă dumnezeirea cu splendorile frumuseții sale și să realizeze în noi detașarea de lucrurile create; dăruiește minților noastre încețoșate de idei inutile și lipsite de înțelepciunea divină o rază din lumina în care ești înveșmântat și pregătește în noi răsăritul Soarelui dreptății. Amin. 

Ziua a VIII-a (6 august)

Asemănarea cu luna plină

  1. Sf. Dominic a fost aproape ca luna în zilele când e plină. Observăm trei caracteristici ale lunii: este podoaba nopții, născătoare de rouă, vestitoarea soarelui. Găsim aceste caracteristici în a doua etapă a vieții Sf. Dominic. În primul rând, el a fost o podoabă în noaptea secolului în care a trăit. Pe timpul său, albigenzii, noii manihei și iconoclaștii erau ca o noapte care întuneca Biserica. Blestemători ai lucrurilor sfinte, potrivnici Sf. Fecioare Maică a lui Dumnezeu, albigenzii, susținuți de  autoritățile civile, sfărâmau altare și cruci și aduceau din nou asupra pământului întunecimile păgânismului. Era o adevărată noapte ale cărei orori Sf. Dominic le-a risipit cu frumusețea virtuților sale care străluceau în el iradiind focul iubirii.  Gloriosul atlet al lui Cristos nu a obosit: a luptat șapte ani combătându-i pe ereticii infecunzi, combătând pentru Biserica lui Cristos mereu atacată, dar niciodată învinsă; a răspândit comorile științei divine și a luminat noaptea care înghițea Biserica. Cinstitor de neegalat al fecioriei Sf. Maria, a propovăduit virtuțile celei binecuvântate între femei și a înflăcărat inimile, conducându-le la dragostea și la speranța veșniciei. 
  • Luna plină este născătoare de rouă. Sf. Dominic a revărsat asupra popoarelor roua cea nouă care a irigat și a readus la viață ceea ce era plantat în Biserica lui Dumnezeu. Această rouă a fost reprezentată de predicarea Sf. Evanghelii care pierduse teren și pe care a readus-o la viață. Popoarele nu mai erau obișnuite cu predicarea apostolică care convertise lumea la Cristos; Sf. Dominic avea carisma apostolică și a readus la viață sufletele slabe în credință și le-a înflăcărat de dragostea divină. Cuvântul a topit gheața inimilor și a readus primăvara credinței și a harului în Franța și în Italia. Astfel a fost recunoscută eterna tinerețe a Bisericii care a fost reînnoită cu această rouă și s-a reaprins fervoarea din vremurile apostolice. Răspândirea Rozariului începută de Sf. Dominic și de urmașii lui a trezit în inimi entuziasmul rugăciunii și a sporit încrederea în puternica mijlocire a Maicii Domnului.
  • Luna plină, vestitoarea soarelui, ne dăruiește un reflex al zilei în care gigantul creației ne arată fața lui strălucitoare și înflăcărată. Luna este o lumină liniștitoare pe care o putem privi în pace și cu bucurie. Sf. Dominic a fost un reflex al lui Isus, Soare de o frumusețe veșnică; el a propagat această frumusețe și a oglindind-o în sufletul său imaculat. Este uimitor schimbul minunat care s-a produs între sufletul Sf. Dominic și Mântuitorul. În contemplarea misterelor cerești, se preschimba în El; când celebra Sf. Liturghie, Victima dumnezeiască îi rănea inima blândă și iubitoare. Desăvârșirea sufletului, blândețea inimii, lacrimile continui, setea de martiriu, privirea ațintită la Dumnezeu, misterul păcii, trăsăturile chipului aminteau de Isus și făceau ca El să se simtă prezent, operant și predicând prin Sf. Dominic. Supunerea puterilor Infernului, morții înviați, pâinile înmulțite, minunile, dovedeau tuturor că Isus trăia și strălucea în el. Sf. Dominic era luna care prevestea Soarele frumuseții veșnice. 

O, Sf. Dominic, suflet binecuvântat, de care se bucură întreaga Biserică, predicator al harului, tu care ai revărsat cu generozitate asupra popoarelor apa înțelepciunii și lumina credinței, fă să ne unim ție în slava cerească. Amin.

Ziua a IX-a (7 august)

Aproape ca soarele strălucitor

  1. Acum să ne înălțăm la Paradis și să privim mulțimile de fecioare fericite, de martiri, de doctori, de sfinți care alcătuiesc coroana mărețului Sf. Dominic. Și de la familia cerească să alergăm la fii și fiicele sale care plâng pe pământ, lângă urna binecuvântată care conține rămășițele lui sfinte. Prostrați, sărutăm de nenumărate ori acea marmură și ne gândim la floarea harului ascunsă sub ea. Dominic zace în acel mormânt ca o stea umbrită, dar nu s-a stins. Dumnezeu îl face să strălucească din nou pentru a mijloci pentru oameni. Să alerge la Dominic lumea suferindă și va fi vindecată; omenirea oarbă și va primi lumină; societatea șovăielnică și va regăsi puterea pentru a umbla pe calea dreptății și a păcii.

În ziua sărbătorii (8 august)

Privilegiile pe care Sfânta Maria i le-a acordat Sfântului Dominic

  1. Este o bucurie pentru toți cinstitorii Sf. Dominic să contemple una câte una asemănările dintre el și Sf. Maică a lui Dumnezeu, toate acestea fiind rodul harului. În primul rând, observăm în Sf. Dominic ca o amprentă a Celei pline de har, acel amestec de sublim și umil care s-a manifestat de-a lungul întregii sale vieți. Maria, care este umilă și mai mărită decât orice creatură, care se numește slujitoare în timp ce devine mama lui Dumnezeu, care se apleacă până la pământ în timp ce e regina eternității, a revărsat în Sf. Dominic o comoară de haruri și de carisme cerești. Maica Înțelepciunii a făcut astfel încât Sf. Dominic să reverse râuri de înțelepciune prin cuvântul său; Regina Apostolilor a semănat în el toată veridicitatea și ardoarea apostolică; Stăpâna Îngerilor l-a făcut heruvim al înțelepciunii și serafim al iubirii, învingătorul Satanei și ai adepților săi. Dar ca rădăcină și încoronare a acestor virtuți și calități sublime, Sf. Dominic a primit de la Sf. Fecioară o umilință profundă pentru care se considera vinovat și nedemn de astfel de privilegii cerești. Formându-l astfel pe fiul său preaiubit, Sf. Maria l-a dăruit Bisericii și l-a dăruit – împreună cu Sf. Francisc de Assisi – Fiului său dumnezeiesc mâniat împotriva depravării lumii. Și cei doi sfinți au trăit în lume iubind sărăcia și predicând Evanghelia și Crucea, înarmați cu penitență și lacrimi; amândoi s-au născut din privirea pe care Fiul lui Dumnezeu a întors-o spre rănile omenirii.
  • Sf. Maria i-a arătat apostolului credinței cum trebuie să fie haina călugărească a Ordinului său, i-a atras la el pe primii însoțitori și le-a dăruit o armă puternică împotriva dușmanilor credinței. Sf. Fecioară și Mamă i-a apărut Fericitului Reginald îmbrăcată într-o haină de un alb imaculat, culoarea fecioriei, protejată de o mantie neagră, simbolul penitenței care, în Ordinul ce se poate numi al Sf. Fecioare, se unește și se împletește cu dragostea curată. Astfel, noii atleți ai credinței au primit haina lor, Sf. Maria revărsând în ei putere și neînfricare în luptele la care au fost destinați. Arma cea nouă a Sf. Dominic și a fiilor săi a fost cultul rozelor Mariei, al bucuriilor ei, al durerilor, al gloriei. Și Sf. Dominic răspândește rozele și sensibilizează popoarele, cu salutarea îngerească repetată și împletită cu misterele răscumpărării. Sf. Rozariu devine rugăciunea preferată a Bisericii și prin mijlocirea lui sunt eliminate erorile și reînflorește evlavia creștină.
  • Preferința Sf. Maria pentru Sf. Dominic și Ordinul său a ajuns până într-acolo încât Maica cerească a întins mantia sa regală pentru a-i proteja pe toți fiii familiei dominicane. Într-o viziune, găsindu-se în Paradis, Dominic nu vedea pe niciunul dintre fiii lui și îi căuta cu anxietate. O întrebă atunci pe Sf. Maria și aceasta, ridicând un colț al mantiei sale, i-i arătă ascunși acolo, dedesubt, pe toți fiii lui. Se ascunde sub mantie ceea ce este iubit în mod deosebit, ceea ce este prețios, ceea ce reprezintă o comoară. Această viziune demonstrează faptul că Sf. Maria îi prețuiește ca pe o comoară pe fiii și fiicele Sf. Dominic. Dar nu e de ajuns. Sf. Maria i-a dăruit Sf. Dominic urmași feciorelnici. În Ordinul Predicatorilor doctorii sunt feciorelnici, fecioarele sunt învățători ai credinței. Iacint, Raimund, Toma, Vincențiu,  Pius al V-lea, Antonino sunt doctori feciorelnici; Ecaterina din Siena, Ecaterina de Ricci, sunt învățători ai credinței și, înmuind pana în sângele dulcelui Miel Isus, dictează scrisori care aprind sufletele de focul iubirii. Acești urmași feciorelnici formează o ceată care va însoți Biserica în luptele sale și în pelerinajul său triumfal pe pământ. 

Fii nedemni de un asemenea părinte, ne îndrept ochii înlăcrimați către el. Să privim mantia Sf. Maria: este atât de largă încât acoperă tot cerul. Numărul fiilor și fiicelor Sf. Dominic încă nu s-a împlinit, este loc și pentru noi. Acest gând să ne deschidă inima la minunata speranță pe care Sf. Dominic a dăruit-o fiilor săi pe patul morții. Dacă astăzi el sărbătorește în cer împreună cu întreaga sa familie religioasă alături de Maica preaiubită, să se bucure pe pământ și săraca mulțime care îi calcă pe urme și o are ca mijlocitoare și mamă pe Sf. Fecioară; și să înalțe un imn plin de speranță către Sf. Dominic care locuiește în fericirea Paradisului.