Questo articolo è disponibile anche in:
Italiană
Română
Quesito
Dragă părinte Angelo,
pe 4 august citeam câteva referințe biografice despre Sf. Paroh de Ars și m-a impresionat mult această frază: „…diavolul acordă puțină atenție disciplinei (biciuirea personală practicată în semn de pocăință) și altor instrumente de penitență. Ceea ce îl învinge este privarea de a bea, de a mânca și de a dormi. Diavolului nu îi este frică de nimic mai mult și, prin urmare, nimic nu îi este mai plăcut lui Dumnezeu. Când eram singur – și am fost singur timp de opt sau nouă ani – putând să fac un pic ce vreau, mi s-a întâmplat să nu mănânc mai multe zile la rând… Atunci obțineam de la Dumnezeu tot ceea ce ceream pentru mine sau pentru ceilalți.”
Această frază mi-a amintit în zilele următoare despre necesitatea de a însoți rugăciunea cu unele lipsuri sau jertfe care să demonstreze dragostea sinceră față de aproapele.
Dumneavoastră ați abordat tema postului și în răspunsul publicat pe 20.08.2011: „Acum că începe Postul Mare, vă întreb în mod sincer ce folos are să postim?” – în Diverse – Spiritualitate.
Parohul de Ars subliniază că a putut să postească după cum dorea când era singur. Dar acest lucru nu este posibil celui care își trăiește apostolatul în familie, deoarece ar putea fi motiv de lungi și complicate discuții sau și mai rău.
De exemplu, câteodată îmi propun să mănânc doar puțină pâine sau chiar nimic, dar uneori nu reușesc să perseverez; sau alteori mama pregătește o salată cu pâine și atunci mai bine este să mănânc și îmi repet mie însumi: ascultare vreau și nu sacrificiu.
În plus, medicul diabetolog care o are în cură pe mama mea m-a sfătuit să întrerup perioada dintre micul dejun și prânz și dintre prânz și cină cu o gustare, deoarece uneori am avut căderi de glicemie, care prevestesc posibila apariție a unor tulburări diabetice.
A accepta sfaturile medicale și o dietă poate fi considerat o faptă de pocăință, chiar și atunci când cere să se mănânce ceva în plus sau o mâncare mai hrănitoare?
Este adevărat că în această perioadă învăț și că trupul nostru este templul Duhului Sfânt și că, în plus, sănătatea este necesară pentru a ne putea desfășura operele noastre de caritate. Astfel încerc să mă îngrijesc mai mult de sănătate.
Alteori îmi propun să mă rog în genunchi măcar jumătate de oră sau o parte a Sf. Rozariu. În ultima perioadă reușesc să fac aceasta trezindu-mă cu o oră mai devreme dimineața, rugându-mă în camera mea pe când mama încă doarme.
În ceea ce privește rugăciunea, în ultimul timp am simțit o chemare deosebită să mă rog mai mult.
Vă salut și vă amintesc cu plăcere în rugăciunile mele.
Răspunsul părintelui
Dragul meu,
- exemplul sfinților este, fără îndoială, o mare învățătură.
Uneori rămânem uluiți de aspectele miraculoase și riscăm să pierdem din vedere ceea ce a făcut viața lor atât de extraordinară.
Tu ai citit ceva despre Sf. Paroh de Ars și imediat ți-a venit ideea să-l imiți.
Dar îți spun din prima că, dacă trebuie să îi imiți exemplul de dragoste și rugăciune, nu poți face la fel în ceea ce privește pocăința lui.
- Trebuie amintit că Sf. Paroh de Ars avea o constituție fizică deosebit de viguroasă și excepțională.
Doar un exemplu: dormea foarte puțin. În ultimele zeci de ani din viața lui (a murit la 73 de ani), când avea foarte mult de spovedit, îi erau suficiente două sau trei ore de somn. Este clar deci că nu poate fi imitat în această privință.
- În Scrisorile Sf. Ecaterina din Siena găsim o învățătură foarte frumoasă despre penitență. Sfânta noastră spune că „penitența trebuie considerată ca instrument și folosită pentru a mări virtutea și pentru a mortifica trupul, dar nu de dragul penitenței în sine: cine face altfel se înșeală foarte mult pe sine însuși.” (Scrisoarea 340).
Și mai scrie: „Dacă pun temei pe penitența corporală construiesc cetatea sufletului pe nisip și orice adiere de vânt o aruncă la pământ și nimic nu se poate construi pe aceasta. Dar dacă eu construiesc pe virtuți, întemeind edificiul pe piatra vie Cristos dulce Isus, nu există nicio construcție atât de mare care să nu reziste, nici vânt contrar care să o dărâme.” (Scrisoarea 213).
„Să nu credeți și nici să nu vă treacă prin cap că eu disprețuiesc penitența trupească. Nu, dimpotrivă, o recomand, dar să fie considerată instrument, cum am mai spus: ci nu de dragul de a face pocăință. Altfel, vom fi înșelați de foarte multe ori.” (Scrisoarea 340).
- Am citit că într-o zi diavolul i-a spus Sf. Macarie (un părinte al deșertului): „Nu datorită posturilor tale mă învingi, deoarece tu postești câteodată și eu postesc mereu. Nu datorită privegherilor, deoarece tu priveghezi câteodată și eu mereu, dar datorită umilinței tale.”
- Prin acesta nu spun că penitența nu este necesară. Isus a spus că un anumit soi de diavoli se alungă doar prin rugăciune și post (Mt 17, 21). Dar trebuie făcută o penitență care să stimuleze o iubire și o dragoste frățească mai mari.
Prin urmare, dacă hotărârile tale și felul tău de a posti provoacă discuții, neînțelegeri și certuri acasă la tine, scopul lor este zadarnic încă de la început.
De aceea, Isus a spus: „Dar tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, care este în ascuns! Şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.” (Mt 6, 17-18).
- Așadar, fă penitențe, dar ascunde-le în fața celorlalți și nu spune nimănui despre ele decât duhovnicului tău pentru a primi aprobarea lui.
- Îmi ceri o părere referitor la ceea ce te-a sfătuit dietologul: și aici nu sunt aceleași criterii pentru toată lumea, deoarece fiecare are propria constituție fizică. Așadar, pentru unii ar putea fi benefic să întrerupă postul între două mese (și acesta ar putea fi cazul tău), dar pentru alții nu (ca de exemplu în cazul meu).
Ascultă ce spune Sf. Ecaterina referitor la acest argument: „Duhul Sfânt ne cheamă și ne conduce în diferite moduri: pe cine îl conduce pe calea penitenței, pe cine cu puțină, pe cine cu multă, conform posibilităților naturale; iar unii merg doar cu dorința arzătoare a inimii. Și aceștia sunt cei care obțin câștigul cel mai mare: aleargă deplin iluminați, liberi și fără chin, deoarece și-au ucis propria voința. Nu judecă, dar se bucură să constate atâta diversitate și căi de a-l sluji pe Dumnezeu deoarece văd că în casa Tatălui nostru sunt multe locuințe” (Scrisoarea 340).
- Continuă cu recitarea Sf. Rozariu îngenunchiat pe paviment în camera ta.
Când ajungi la Slavă Tatălui ai putea să te închini până la pământ și să îl săruți, așa cum cerea Sfânta Fecioară Sfintei Bernadeta. Și aceasta o vei face astfel încât nimeni să nu te vadă.
- În ceea ce privește penitențele te sfătuiesc să faci multe fapte de umilință: de exemplu, să o asculți pe mama ta în tot ceea ce îți cere (evident, dacă aceasta nu contravine legii lui Dumnezeu), nu pufni – nici măcar când ești singur – în eșecurile sau adversitățile zilei, amintind ceea ce liturgia Sf. Biserici recită în rugăciunea din duminica a IX-a de peste an: „Deus, cuius providentia in sua dispositione non fallitur” („Dumnezeule, providența ta nu greșește nicicând în orânduirile sale”).
Se știe despre Sf. Bernadeta că atunci când se afla la Bartres deseori nu era tratată bine, dar ea nu se plângea niciodată. Au întrebat-o de ce nu se plângea, iar ea a răspuns cu simplitate: „Deoarece credeam că atunci când Dumnezeu permite, nu trebuie să ne plângem”.
- Iată, dragul meu, câteva propuneri de pocăință pentru sărbătoarea Sf. Cruci (14 septembrie), zi în care călugării din ordinile străvechi începeau timpul postului pentru a-l încheia în noaptea de Paști.
Îți mulțumesc pentru rugăciuni. Am foarte mare nevoie.
Te salut, te prezint Domnului și te binecuvântez.
Pr. Angelo