Questo articolo è disponibile anche in: Italiană Engleză Spaniolă Franceză Germană Portugheză (Portugalia) Română

(din «I miracoli del beato Domenico» della beata Cecilia, în LIPPINI, S. Domenico visto dai suoi contemporanei, ESD, Bologna 1982, pp. 203-206)

Într-o seară, după ce sf. Dominic a privegheat în rugăciune până la miezul nopții în biserică, a ieșit și a intrat în dormitor unde, după ce a făcut cele pentru care venise, a început să se roage din nou, în capătul dormitorului. În timp ce se ruga, a privit spre celălalt capăt al dormitorului și a văzut venind înspre el trei femei frumoase; cea din mijloc părea a fi cea mai nobilă și cea mai frumoasă dintre cele trei; una dintre celelalte două avea un vas foarte strălucitor și frumos, iar cealaltă avea un aspersor pe care i-l întindea doamnei din mijloc, cu care, aceasta, îi aspersa pe frați făcând semnul crucii asupra lor.

Astfel, însemnându-i și aspersându-i pe frați, a înconjurat tot dormitorul. Sf. Dominic a urmărit scena cu mare atenție. Apoi, ridicându-se din rugăciune, a mers în întâmpinarea acelei doamne până la lampada care era atârnată în mijlocul dormitorului și, îngenunchindu-se, a rugat-o pe nobila doamnă să-i dezvăluie cine este, chiar dacă deja o recunoscuse.

În acel timp, la Roma, în conventul fraților și cel al surorilor, acel frumos și devotat antifon care începe cu Salve Regina (Bucură-te, Regină), încă nu era cântat și doar se obișnuia să se recite stând în genunchi. Ei, bine, răspunzând sfântului Dominic, acea Doamnă a spus: „sunt cea pe care voi o invocați în fiecare seară. Și când spuneți  Eja ergo, advocata nostra,(Așadar, mijlocitoarea noastră, întoarce…) eu mă aruncîn genunchi în fața Fiului meu pentru ca acest Ordin să reziste.”

Atunci, Sf. Dominic, a întrebat cine sunt celelalte două femei care o însoțeau. Sf. Fecioară i-a răspuns: „Una e Cecilia, cealaltă e Ecaterina”.

Spunând acestea, după ce a terminat să-i însemneze și să-i asperseze pe frații rămași [fără binecuvântare], a dispărut.

Sf. Dominic s-a întors să se roage în locul unde era mai înainte și iată că, pe neașteptate, a fost răpit în duh și dus în fața lui Dumnezeu și i-a văzut pe Domnul și pe Sfânta Fecioară, stând la dreapta, îmbrăcată – pe cât i se părea – cu o mantie safirie. Privind în jur, a văzut în fața lui Dumnezeu reprezentanți din toate ordinele religioase, dar nu a întrezărit pe nimeni din ordinul său; din această cauză a început să plângă amarnic și, oprindu-se departe, nu îndrăznea să se apropie de Domnul și de Maica Lui. Însăși Fecioara Maria i-a făcu semn cu mâna să se apropie de ea; dar el nu îndrăznea să se miște, într-atât încât însuși Domnul l-a chemat. S-a apropiat așadar plângând puternic și a îngenunchiat înaintea lor.

Domnul l-a invitat să se ridice și, când s-a ridicat, l-a întrebat de ce plânge atât de amarnic. „Plâng astfel – răspunse – pentru că văd aici reprezentanți din toate ordinele, dar nu văd pe nimeni dintr-al meu.” Atunci Domnul i-a spus: „Vrei să vezi Ordinul tău?”. Și el a răspuns tremurând: „Da, Doamne.” Atunci Domnul, punând o mână pe umărul Sfintei Fecioare, s-a adresat din nou sfântului Dominic: „Ordinul tău l-am încredințat mamei mele.” Apoi a adăugat: „Chiar vrei să-l vezi?” A răspuns sfântul Dominic: „Sigur, Doamne.”

Sfânta Fecioară și-a deschis larg mantia care o acoperea și a întins-o în fața sfântului Dominic, căruia i s-a părut atât de mare încât putea să acopere toată patria cerească; sub ea a văzut o mulțime dintre frații săi. Îngenunchind, sfântul Dominic i-a mulțumit Domnului și Maicii Sale Maria. Și viziunea a dispărut.

Venindu-și în fire, a alergat imediat să sune clopotul pentru rugăciunea de dimineață, la sfârșitul căreia i-a convocat pe frați în Capitul și le-a făcut o lungă și frumoasă predică, îndemnându-i la iubirea și devoțiunea față de Sfânta Fecioară Maria. Și, printre altele, le-a povestit și această viziune.

Sf. Dominic le-a povestit această viziune și Surorii Cecilia și altor surori de la mănăstirea Sf. Sixt, dar ca și cum i s-ar fi întâmplat altui frate. Însă frații prezenți, cărora deja le fusese povestită întâmplarea, le făceau semn surorilor că era vorba chiar despre el.